Search

Un dialog norocos, cu și despre Simona Noroc & Artisans

Un artist vestimentar ne înfrumusețează viața în vremurile bune, iar în vreme de război, tot el – artistul – ne încurajează cu entuziasmul, care stă la baza existenței sale!


Interviu cu Simona Noroc


Se spune că norocul este al acelora care muncesc, iar despre muncă și alte creații vestimentare ne va spune mai multe Simona Noroc!

Ce noroc să te întâlnesc, Simona!

Da! Două Simone norocoase (râde).

Te întreb de la început: unde te-ai născut? Știu că toată viața ta are legătură cu Timișoara.

Eu m-am născut în Târgu-Jiu, dar a fost o întâmplare. Toată viața mi-am petrecut-o aici (n.r. Timișoara), de mic copil.

Când ai început activitatea de creație vestimentară?

Mama mea își făcea hainele la comandă. Avea o prietenă și o doamnă croitor care îi făcea ținutele, și mi se părea foarte interesant. Părinții mei, în vremea aia, însă, mă susțineau să fac ceva mai de elită. Bine, și asta poate să fie de elită, dar vorbesc de profesiile care erau la modă. Și astfel, am zis că fac un liceu bun, iar croitoria ca hobby. Am început ca toate fetițele să fac haine la păpușile Barbie, până la 14 ani, moment când am învățat să fac haine pentru oameni. Am învățat asta de la doamna Ana, căreia îi mulțumesc și nu o să o uit. Eram la liceu, iar vinerea pe la ora 12:00 plecam pe ascuns de tata la ea, la Carani, jud. Timiș, ca să învăț croitorie.

Înțeleg că doamna Ana te-a învățat croitorie...

Îmi era mentor, dacă pot spune așa!

Ce obiective aveai când ai început? Îți doreai să faci bani?

Inițial nu a fost pentru bani. După ce am fost ucenic la doamna Ana, prima mea experiență a fost când făceam dansuri la o trupă din Timișoara, unde domnul coregraf avea nevoie de ajutor la costume. Eu i-am spus că știu puțină croitorie…

Primul semn – înclinația pe care o caută un om, atunci când se ocupă de ceva.

Da! Am început să îl ajut la costumele de dans, și uite așa am ajuns să fac și pentru alte persoane.

Ce crezi că e mai important? Să știi de mic copil ce vrei să faci, ori crezi în vorba aia: pofta vine mâncând?

Cred că unele lucruri se simt de mic copil, dar noi în primii ani din viață probăm aia, aia, aia… nu știm exact ce ni se potrivește. Eu am simțit, totuși, deși nu știu de unde mi-a venit. Poate că și bunica mea fiind croitoreasă, m-a influențat vizual: o vedeam cum tăia materialul (asta era mai de mic copil, înainte de doamna Ana). Foarte interesant este că atunci când am început să fac primele haine de păpuși, eu deja îmi imaginam tiparul, și îl desenam în miniatură, îl gradam și făceam exact la dimensiunea păpușii, (toate astea ochiometric, fără să măsor), și ieșeau hăinuțele foarte bine. Tot eu le coseam. Deci, clar a fost totul ceva natural. Legat de întrebarea initială, așa cum se vede și în CV-ul meu, eu am mers în altă direcție profesională, revenind mai târziu la vechea pasiune.

Ce reprezintă Jenny Luck?

Da! Numele meu este mult mai lung, mai ales acum că m-am și măritat: Onica Noroc Jenny Simona. Acesta e numele meu din buletin! Legat de brandul Jenny Luck, eu cu sora mea, atunci când ne-am apucat de acest business împreună, am visat că vom ajunge internaționale, că vom cuceri marile podiumuri, și ne trebuie un nume în engleză.


Ai gândit pe termen lung…

Exact! Dar nu știam că o să fie atât de lung… (râde)

În viața ta totul este o poveste. Ai început de mica, ai visat că poți face ceva măreț. Mă gândesc că la vremea aia nu ai citit cărți în domeniu, sau să fi aflat poveștile altor oameni, care au făcut același lucru!?

E foarte amuzant să îmi aduc aminte. Trăind aici, în Banat, auzisem de foarte multe ori cuvântul designer, cred că pe posturi nemțești (pe antena parabolică) – și mi se părea că sună interesant.

Important este că ai văzut pe termen lung. Ți-ai făcut echipă din familia ta? Ziceai de sora ta…

Da. Sora mea și mama mea. Mai apoi și tata. Când am fost în facultate mi-a cumpărat o mașină de cusut. Aia a fost o mare minune!

Ceea ce înseamnă că familia a crezut în tine și în ce vrei să faci!

Da! A contat foarte mult. A face un atelier și o afacere din acest domeniu e o combinație de susținere financiară, sprijinul familie, muncă, pricepere și talent. Toate la un loc.

Tu ai fi reușit în domeniul acesta, dacă nu era familia ta să te susțină?

Nu. În niciun caz. Și acum, în pandemie, a revenit familia, din nou în ecuație, să mă susțină.

Dar ce părere ai de a transforma oamenii în familie? Ai avut ocazia să testezi ? S-a întâmplat să ai în echipa ta și oameni din afara familiei?

Da, de 7 ani lucrez cu colegul meu, cu Tomi. Avem și momente de cumpănă, deși până acum am colaborat foarte bine. Vom vedea dacă putem rămâne, așa, în echipa asta…Și au mai fost și alții în echipă, pe parcurs.

Ce studii ai finalizat în afară de croitorie?

Am finalizat în 2007, Facultatea de Drept, din cadrul UVT. Țin să menționez că după anii 2000, mulți visau să devină avocat. Vorba aia: Fă-te, mamă, avocat. Eu mă gândeam că voi putea ajunge ceva în domeniu, cum ar fi judecător.

Erai influențată de părinți…

Când eram în perioada liceului, da. Dar când am ajuns la Drept îmi plăcea că erau multe materii care țineau de latura asta, de a cunoaște omul și mentalitatea lui. Până și la criminalistică sau criminologie este despre oameni, iar chestia asta m-a pasionat. Am citit toate cărțile cu multă pasiune, chiar dacă nu am ajuns să profesez. Cu toate că m-a ajutat foarte mult ce am studiat, mie îmi lipseau culorile

Ești o persoană îndreptată spre societate și oameni. O umanistă! Cât de mult te-a ajutat să-ți câștigii primii clienți? Cine au fost? Au venit la tine din prima, atunci când te-ai apucat de croitorie?

E foarte interesantă perioada de început în orice afacere, și îmi aduc aminte că noi nu am fost dintotdeauna la această locație. Prima locație a fost pe Victor Babeș, care se știe că e central, și ne gândeam că e la 5 minute de Catedrală. Au fost acolo câteva cliente care veneau încă dinainte, când făceam acasă, de hobby, dar veneau și studente (era aproape de Complexul Studențesc). Cea mai neașteptată categorie au fost persoanele de etnie Rromă. Atunci în sufletul meu s-a dat o luptă interesantă.

Ai avut prejudecăți?

Exact! Am avut prejudecăți, și nu am știut ce să fac. Când au venit pentru primele servicii mă întrebam dacă să îi servesc, sau nu. Atunci, pentru că, așa cum spuneai, sunt umanistă m-am gândit că sunt oameni și ei. Asta îmi repetam în minte. Așa am decis să-i servesc. Surpriza mea mare a fost să aflu că ei, în cultura lor, apreciază foarte mult croitorii, și mi-au vorbit foarte frumos, m-au respectat. Ei veneau cel mai mult în luna august, când nu aveam așa mulți clienți. De obicei această lună e destul de moartă. M-am gândit că e bine, că așa, cu ei trec și de luna asta.

Dar, în perioada aia sunt foarte multe evenimente, iar tu croiai atunci, ca și acum – rochii de evenimente foarte frumoase…

Să știi că nu au fost doar rochii. Ei venind în luna august, erau și foarte multe reduceri… O experiență care m-a marcat a fost că am acceptat să fac și modificări. Își cumpărau haine foarte scumpe: Armani, Dolce Gabbana… branduri international cunoscute. Pentru astea răspunderea era mare, fiind foarte scumpe. Dar, pentru că noi trebuia să ne câștigăm banii pe chirie, salarii etc., am acceptat să muncim orice ține de croitorie, pe lângă rochii.

Și a fost bine…

Da. A fost bine că am învățat mult pe partea de tehnologii.

Tu care deja te simțeai un brand (așa cum spuneai, ai pornit la drum cu gândul că ești mare / internaționalizabilă), ce ai simțit punând mâna pe branduri deja internaționale? În primul rând, aceste branduri erau adevărate? Cum ți-ai dat seama?

Într-adevăr erau originale fiindcă în interior era finisată bine cusătura, erau bine prinse și erau foarte greu de modificat. Nu puteai să le modifici oricum, ci trebuia să le defaci complet ca să intervi în ele. Văzusem un sacou Armani original, ceea ce nu mai văzusem până atunci. Se vedea calitatea, pentru că atunci când ai o anumită experiență simți materialele …

Simona Noroc – mai mult decât un atelier de croitorie clasică. În cazul ei cuvântul de bază este creația!



O bună oportunitate să înveți lucruri importante pentru parcursul tău! Dar conceptual tău ”Îmbracă-ți personalitatea?” Povestește-ne puțin despre el!

Citisem și eu și sora mea, când am început afacerea, că e bine ca orice brand de success să aibă un slogan. O variantă la care ne-am gândit inițial suna așa: ”Fă-ți o haină pentru suflet!”. Ne gândeam că în acest domeniu, noi fiind și mai scumpi, îți faci haine mai mult pentru o delectare, și nu pentru că ai neapărat nevoie de ea. E mai mult plăcerea de a te îmbrăca. O faci pentru sufletul tău. Să fii impecabil, frumos. Dar a venit o prietenă și a zis că sloganul nostru sună bătrânesc. Zicea că ne trebuie ceva gen Pro Tv (râde).

Moment de cumpănă pentru voi …

Da. Am stat și m-am gândit ce a vrut să spună prietena mea, iar primul gând a fost acesta: ”Îmbracă-ți personalitatea!” De fapt, noi acordăm importanță persoanei, și lucrând custom made, omul îți spune despre el lucruri, iar tu e gândești ce-i place lui, îi afli proporțiile corporale, dar și ce i-ar sta bine. Atunci îi faci, practic, pentru personalitatea lui. Tu iei ceva din personalitatea lui, pentru a-i crea haina.

Din acest motiv vine omul la tine, și nu merge direct în magazin, iar voi ați definit într-un slogan exact nevoia lui! Dar spune-mi, mai ți minte care a fost prima ta creație vestimentară?

Pe care am vândut-o sau pe care am făcut-o așa…

De când ești un business.

Am peste 2500 de schițe în atelier, deci o putem căuta pe prima. (râde)

Ai îmbrăcat mii de persoane…

Prima ținută cred ca a fost un deux pieces, pentru o doamnă , pe care o cunoșteam de dinainte. Eram încă acasă…Iar prima rochiță de seară a fost pentru o prietenă, care era însărcinată. La noi pereții erau goi în atelier, iar ea fiind pictoriță, nu mi-a plătit, ci am făcut schimb de creații.

În ce an se întâmpla asta?

În 2011.

Și ce te-a inspirat să creezi? Iar când nu ai inspirație, cum reușești să faci rost de ea?

Oamenii. Cum spuneam, noi lucrăm custom made…

Doar la comandă faceți? Niciodată nu ai făcut colecții, care să fie de vânzare?

Cel mai mult lucrăm la comandă, dar mai facem și stoc de rochii. Ce ne inspiră sunt vremurile, pentru că rochiile sunt realizate ușor comerciale, pentru a fi vândute. Nu mergem în direcția aceea foarte artistică. Munca de creație, respectiv rochiile deosebite au prețuri mai mari, care depășesc 1000 euro. Eu am reușit să depășesc puțin acest buget în străinătate și foarte puțin în Timișoara. Ce am observant ca fiind cel mai vandabil pe parte de rochii de evenimente, sunt acelea în jur de 1000 lei. Deci rochiile trebuie să fie deosebite, dar să se încadreze în acest buget.

E bine că știi care este media pentru publicul căruia te adresezi…

Având în vedere perioada pe care o traversăm, nu știu dacă se mai aplică acest buget.

Credeam că doar creezi, iar în spatele afacerii tale se ascunde un antreprenor, o persoană rațională, care se ocupă de partea financiară, însă tu ne confirmi că inspirația ta e legată și de partea asta, de a conduce afacerea. Tot tu ești și antreprenorul din spatele atelierului Simona Noroc?

Da, din punct de vedere legal eu sunt antreprenorul din spate, dar mintea economică nu am fost chiar eu. La început a lucrat și mama în atelier. Ea urmărea foarte bine cheltuielile. Când nu a mai fost mama a rămas colegul, care mă ajută pe partea de bugete. Nu poți să fii cu mintea în două direcții: să fii foarte bine și pe partea artistică, dar și pe partea matematică. Chiar dacă tu încerci să le faci pe amândouă, tot e bine să ai pe cineva în măsură să te tragă de mână când greșești.


Ești nelipsită de la evenimentele locale, regionale, unde poți să-ți expui colecțiile. Ceea ce spune multe despre brandul Simona Noroc. E greu, e ușor, e o placere sau este o nevoie?

Este o combinație. O nevoie pentru că atunci când dorești să devi un brand este normal să vrei să se audă de numele tău, iar asta e ocazia în care te duci să îți faci auzit numele. Pe de altă parte vine și partea de divertisment, pentru că este plăcut acolo. Îmi place să văd tineret, muzică faină. De obicei, la evenimentele acestea este o lume frumoasă și foarte activă.


Din afară totul pare o poveste, pare frumos, dar îmi dau seama că de fapt în interiorul poveștii tale e mult de lucru. La prezentări ai nevoie de implicare exterioară: modele, echipă. Cât de ușor e să ai o echipă la asemenea prezentări?

La evenimentele organizate, acolo ei au un sistem foarte bine pus la punct, în care au tot: manechine, machiaj etc. Eu doar mă duc cu colecția. Dar am avut și situații în care ne-am organizat noi prezentările de modă. Am fost sprijiniți de mulți alți antreprenori locali.


Ați fost sponsorizți…

Da. A fost mai complicat, fiindca a trebuit să facem noi totul: castingul manechinelor, coregrafia pentru scenă, muzica, programul orar. E foarte greu să-ți faci o prezentare doar pentru tine. E mai ușor să participi la un eveniment unde e totul pus la punct.

Ești de accord că dacă nu treci prin etapele propriului eveniment, nu vei putea înțelege ce înseamnă un eveniment mare? Pentru că un tânăr care începe o afacere, dacă nu înțelege care este greul din spatele succesului, visează, iar apoi râmâne dezamăgit.

Da. Iar revin la partea financiară. Spre exemplu, mie mi-a luat foarte mult timp din viața mea să organizez un eveniment doar pentru noi. Iar la evenimentele mari există o taxă. Foarte mulți își dau ochii peste cap când aud de această taxă, dar de multe ori mă gândesc, că cel mai bine e să plătesc și să am totul asigurat.

Să faci propriul eveniment presupune un consum de energie, să suni oameni și să îi convingi că tu le oferi atât de multă valoare, încât ei să vină cu sprijin financiar spre ce ai tu nevoie.

Revin la povestea ta, și ajung în anul 2018, când ai avut prima ta grupă la cursul de croitorie. Acesta știu că este un proiect extrem de important și serios pe care l-ai implementat și de care te ocupi chiar în perioada actuală.

Da. Pe custom made a fost o perioadă în care era foarte greu să găsim oameni pregătiți cu care să lucrăm. Nu găseam strict pe partea de custom made, că de serie găseam. Adică să îți facă doar o cusătură, sau doar să taie. Noi nu găseam persoane care să cunoască tot procesul să ansambleze sau să confecționeze o haină. Nu știu dacă are vreo legătură cu faptul că s-au închis școlile profesionale, dar cred că asta este problema. Atunci m-am gândit să fac acest curs. Totul a început de la o conferință a doamnei Grapini, iar acolo am cunoscut-o pe Eveline. Ea mi-a spus că are o școală profesională și că putem colabora dacă suntem profesioniști într-un anumit domeniu. Ea ne poate ajuta pe partea administrativă: autorizări, acreditări etc.

Era exact oportunitatea de care aveai nevoie.

Am ales să merg la ea, și mi-a plăcut că a venit cu o variantă concretă de colaborare. Eu aveam deja un model de curs, fiindcă fusesem la un curs în Cluj, unde am văzut ce înseamnă programa. Ei au făcut înaintea noastră curs pe tot ce înseamnă croitorie. Atunci am zis că fac eu în Timișoara. Cei de la Cluj m-au sfătuit să colaborez cu cineva local.

Din nou ne lovim de taskuri care nu sunt pentru tine. Birocrația ai predat-o, iar tu te-ai ocupat să predai ștafeta în croitorie și altora. Până aici ai definit că există nevoia pe piață, însă ai amintit de custom made. Explică-ne termenul. Nu vorbim tot de croitorie, de arta cusutului?

Da, este foarte interesant că în limba română au intrat foarte multe cuvinte și expresii din limba engleză. Custom made-ul este de fapt, croitoria după comandă. Chiar așa se numește și calificare pe care noi o oferim: croitor îmbrăcăminte după comandă.

Vorbești de croitoria de lux, și nu promovezi croitoria de bază…

Sunt și câteva elemente de bază pe care noi le predăm la curs, dar în plus venim cu partea de personalizare. Cum să iei comanda, cum să faci o probă, cum să confecționezi până ce haina are un aspect impecabil. Croitorul după comandă are o latură de artist, de aceea îmi place să zic Simona Noroc & Artisans. Vine această parte de artizan, în care acesta își arată, practic, măiestria, luând mulajul fiecărui corp cu care lucrează.

Toate acestea nu se studiază în cadrul învățământului de stat? Singura alternativă rămâne mediul privat?

Nu știu exact dacă se mai studiază în mediul de stat, mai ales croitoria după comandă.

Ce-i împiedică pe cei din învățământul de stat să pună în funcțiune acest sector de activitate? Ce le lipsește?

Cred că cea mai mare problemă este atelierul din spate, și revenim la birocrație. Un atelier nu înseamnă doar: folosesc, cos etc. Toate aceste ustensile, utilaje se uzează în timp.

Vorbim de mentenanța lor…

Da. Aici cred că intervine problema birocrației în mediul de stat, unde și dacă ceri un ac cu gămălie, probabil trebuie să faci o grămadă de acte. Întreținerea unui atelier în mediul de stat cred că e foarte dificilă.

Revin la nevoie pe piață. Cam cât durează un curs?

6 luni, dar intensiv.


Ce poți să ne spui, din experiența ta de 2 ani ca formator, despre categoriile de femei, ori barbați care apelează la cursurile tale de custom made?

Vorba aceea: socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Eu m-am gândit să creez un curs prin care să formăm oameni, pe care să îi și angajăm după aceea. Nu s-a întâmplat așa. Multe persoane au dorit să învețe croitorie, poate pentru o reconversie profesională, dar mai mult pentru ei. Nu neapărat să-și facă o afacere, un atelier, ci pur și simplu să aibă de rezervă o meserie. Procentul cel mai mic a fost acela care și-a dorit să învețe această meserie și să se angajeze undeva, sau să își facă o afacere din asta. Cei mai mulți au căutat o activitate ce implică lucru manual, asta însemnând un hobby.

Poate să facă oricine meseria asta? Să croiască?

Teoriile sunt multe, iar cele mai recente susțin că suntem capabili să învățăm aproape orice. Și eu sunt de părere că, dacă îți pui ceva în cap și ești ambițios, poți învăța orice, sau poți învăța pe oricine, orice. Doar că după părerea mea, dacă nu există totuși o înclinare este dificil, atât pentru formator, cât și pentru cel format. Ideal ar fi ca lucrurile să se desfășoare cu ușurință, natural. Atunci nici nu vor exista frustrări în caz de nepricepere. Cred că este o combinație între a vrea și vocație!

Dar toate aceste elemente pot fi testate înainte să se înscrie cineva la cursul de croitorie…

Da!

Sunt la modă cursurile din orice domeniu, dar nu știu în ce procent mai e la modă practica. Ce este mai important: să știi cât mai multe despre toate domeniile, sau să știi să faci un domeniu foarte bine, și să-l și practici?

Cursurile sunt foarte importante fiindcă ele sunt o bază. Liceul, facultatea sunt și ele o bază. Nu ai putea să faci o profesie fără să ai această bază. Mai târziu, când începi practica, aceasta e foarte importantă, dar nu se poate una fără alta.

Diplomele și ideea de a fi atestat atunci când faci ceva, la ce ajută?

Diplomele ajută foarte mult, în primul rând să ai o calificare recunoscută pentru angajare. Tu degeaba știi să croiești frumos, sau chiar să faci toată rochia, pentru că atunci când te angajezi la oricare dintre proprietarii atelierelor, fără să ai un curs finalizat în domeniu, aceștia vor fi nevoiți să te angajeze ca muncitor necalificat în confecții. Automat și salariul e încadrat într-o grilă mai mica. De asemenea, dacă ai calificarea, de exemplu de croitor după comandă, aceasta va fi trecută și în contractual de muncă, și îți va râmâne și în CV.

Într-o propoziție: ești responsabilizat!

Da, nu e indicat să faci lucrurile chiar după ureche.

Am pornit de la ideea auzită la mulți oameni, care spun că nu au nevoie de diplomă și cursuri dacă ei știu să facă practic, o meserie.

Da, dar e posibil ca într-o școală sau un curs de genul acesta, ceea ce tu ai descoperit în practică în 10 ani, cineva să te ajute să înveți totul în aproape un an de zile. Formatorul îți explică niște chestii pe care el le-a trăit în experiența lui. Iar tu să devi într-un timp mai scurt, mai bun. Chiar le spun cursantelor, că tare m-aș fi bucurat să fi găsit și eu un curs, și să nu dau de atâtea ori cu capul.

Da. Foarte bine punctate și de luat aminte, mai ales de către cei care acum trebuie să decidă ce vor face în viață! Revenind la perioada în care ne aflăm, îți afectează munca – viața de familie? Ai fost pusă în situația de a opta între muncă și familie?

Da, eu cred că atunci când vrei să performezi într-un anumit domeniu sacrificiile există. Cel mai mult am sacrificat timp, pe care îl puteam petrece cu persoane dragi, dar cei din jurul meu au fost înțelegători, și mă bucur tare mult. Partea bună e că sigur mă găsesc în atelier. (râde)

Crezi în superstiții?

Nu prea cred…

Ce temeri ai întâlnit în viața ta până acum, sau care e cea mai mare teamă a ta legată de business?

Atunci când s-a decretat Starea de Urgență am simțit o frică mare, chiar un atac de panică, cu gândul că aș putea pierde ce am muncit 9 ani de zile.

A fost cea mai grea încercare a vieții tale?

În ceea ce privește afacerea – da.

Ce back-up ai pregătit pentru situația în care ne aflăm? Ce decizii urmează să iei în contextual crizei medicale?

Inițial am simțit un sentiment de vinovăție. Unde greșesc, de ce nu merge bine? Pe urmă, analizând ce se întâmplă în jurul meu am înțeles că e o situație generală, și nu e doar la mine. Croitoria de lux este incompatibilă cu această perioadă, din păcate. În primul rând pentru că este strâns legată de evenimente și de oameni. Distanțarea socială a împiedicat persoanele să mai vină la probă.

Apar și sentimente precum dezamăgirea, nevoia de replanificare.

Exact. Am făcut o replanificare și ne-am adaptat noilor condiții, și am trecut pe partea de măști, la fel ca toată lumea. Am trecut și pe ținute de casual, pe care le făceam și înainte, dar mai puține. Nici acum, din păcate nu este mare cerere pe ținutele casual, pentru că oamenii restrângându-și bugetul au tăiat toate cheltuielile de lux. În plus a fost situația că s-a stat mult în casă, unde au purtat mai mult pijamale. Din câte știu, sunt studii ce arată că pijamalele și hainele de casă au fost cele mai vândute produse.

Există vreo posibilitate să faci și asemenea producție vestimentară?

Să știi că m-am gândit și la asta. Am început cu măștile fiind nevoia acestei perioade. Pentru că suntem atelier, nu am făcut măști ce se găsesc pe piață, ci măști deosebite, personalizate. În plus am realizat un croi mai frumos, pentru a sta mai acceptabil pe față. Am simțit nevoia să ne aducem aportul de creativitate.

Odată cu noile modificări, bănuiesc și în zona bugetelor, prețul cursului de croitorie a crescut?

Nu. A rămas același, chiar dacă multe au crescut.

Acest aspect e bine de știut pentru posibilii doritori.

Da. Noi suntem într-o stare de liniște. Vrem să mergem cu pași mărunți.



De ce ar trebui să facă un om cursul de croitorie, acum, în această perioadă de haos? Să ținem cont că acum nu sunt evenimente, s-au restricționat foarte multe sectoare de activitate. Crezi că vom reveni la o nouă normalitate?

Este evident că această perioadă nu are cum să dureze foarte mult, chiar dacă nimeni nu poate ști cât va dura exact. Spun asta, pentru că la fel ca mulți alții, m-am dus și m-am uitat în istorie. O perioadă aproximativ asemănătoare (nu are cum să se repete identic) a fost perioada de după Primul Război Mondial. Ce s-a întâmplat atunci în modă? Lumea a redus cheltuielile de lux, nu s-au mai îmbrăcat atât de elegant. Nici nu mai aveau bani. Femeile au devenit atunci foarte creative: au început să improvizeze, să-și vopsească un papuc etc. Au venit cu foarte multe idei creative și ieftine, dar totuși să rămână la modă. După această perioadă, lumea a început din nou să se îmbrace, să înflorească economia. Atunci s-a lansat și Chanel. S-au reluat și petrecerile, deci și activitatea caselor de modă.

E firesc să trecem și peste, dar în ce mod nu se știe. Probabil este momentul acum pentru cei care au mai mult timp și niște economii, să se delecteze cu o nouă meserie. Există șansa lansărilor sau relansărilor imediat după această perioadă de criză.

Toate-s vechi si noua-s toate, vorba proverbului. Meseria de croitor este printre cele mai vechi și probabil va reveni sub o altă formă! Posibil să apară tehnologii noi.

Mai are rost să vorbim despre trend și tendințe vestimentare? Cum prevezi tu viitorul vestimentar?

Toți designerii sunt întrebați acest fapt, iar eu mi-am dat seama că în ultima perioadă se insistă pe sustenabilitate. Cred că aceasta e direcția, și chiar m-am documentat despre ce înseamnă sustenabilitatea. Mulți sugerează să mergem pe material sustenabile precum bumbacul organic, să reducem poliesterul etc. Totuși, personal, consider că cea mai sustenabilă idee este să nu faci risipă.

Un punct de vedere interesant! Și cum poate un om (mai ales femeile) să nu facă risipă, ținând cont că ochii văd, inima cere?!

Este evident că am intrat în era digitală, iar pandemia a accentuat acest lucru. Totul se mută în online, și poate te aștepți să spun că vor crește vânzările online, dar nu e așa.

Care ar fi un impediment pentru vânzarea de haine?

Dacă ar fi să mă leg de problema discutată anterior privind sustenabilitatea, aș spune că stocurile ce se creează și gusturile oamenilor. Nu toate hainele din stocuri corespund cu ce își doresc oamenii, prin urmare nu se reușește vânzarea lor. Sunt casate mai apoi, iar asta înseamnă, clar, poluare. Pe baza documentărilor mele, am văzut că deja pe Facebook tinde spre a avea un avatar propriu digital. O soluție ar fi ca acest avatar să probeze hainele în locul nostru, iar noi nu vom mai cumpăra orice chestie, doar pentru că e la reducere sau doar de dragul de a cumpăra.

Nu va mai fi atâta diversitate în piață?

Ba da va fi! Doar că în cazul producției de masă se vor face înainte mai multe studii de piață, se vor ajuta de inteligența artificială ce modele prind, cum prind. Probabil se va produce mai cu cap. Foarte mult se va merge pe producție personalizată. Ne vom putea folosi și de posibilitățile digitale pentru a le propune oamenilor modele. Mă gândesc că vor fi site-uri de haine care îți vor propune haine chiar pe baza avatarului tău digital.

ECONO-MODA

Doresc să extind acest concept și pe partea digitală, dar vorbim puțin mai târziu despre asta! Conceptul a pornit de la munca, aici în atelier, cu oamenii. Aceștia îmi aduceau fotografii pentru a-mi explica ce-și doresc, ceea ce era foarte bine, doar că eu având deja experiență le explicam, la rândul meu cât costă fiecare parte din ținuta dorită. Apoi m-am gândit cum ar fi ca eu să le propun oamenilor ținute la fel de frumoase, dar ale căror croiuri sau materiale să nu presupună atâta risipă de bani și energie. Așadar am pregătit anumite procente: cât material scump sau cât material ieftin să folosim, ca să iasă o rochiță frumoasă.

În încheiere, ce ai învățat în toți acești ani, de când te ocupi de croitorie? Unde te pot găsi oamenii, care sunt interesați să afle mai multe despre ceea ce faci tu?

(râde) Aș putea să scriu o carte despre tot ce am învățat. Este foarte interesant cât de mult te dezvoltă un atelier și munca cu oamenii. Exemplu este experiența discutată la începutul interviului, cu etnia rromă și prejudecățile. Dar am lucrat cu client din toate mediile: am cunoscut femei arabe, evreice etc. Am învățat să fiu un om deschis, să am contact cu toată lumea. Iar oamenii mă pot găsi:

Pe facebook: https://www.facebook.com/norocartisans/

Pe site: http://simonanoroc.blogspot.com/

La atelier: Str. Haga nr. 18, Timisoara, Romania

Telefon 0256222307, 0726046767



71 views0 comments